Studia Politica. Romanian Political Science Review, vol. X, no. 4, 2010

Al patrulea număr al Studia Politica din anul 2010 este inaugurat de autorul care a publicat recent, împreună cu Theodore Lowi Hyperpolitics: un model analitic lesne de utilizat, mobilizând concepte lipsite de ambiguitate, susceptibil să explice, pentru a împrumuta un limbaj arendtian, o lume (politică) din ce in ce mai complexă, o lume-care-nu-ne-mai-este-în-comun. De această dată, studiul profesorului Mauro Calise (The Personalization of Power) abordează un subiect care a rămas tabu pentru comunitatea științifică – personalizarea puterii. Constituind o alternativă la ipotezele generalmente acceptate de teoriile democrației (bunăoară „locul gol“ pe care puterea îl ocupă într-un sistem democratic), argumentul lui Calise demontează un număr de prejudecăți – în accepțiunea cea mai kantiană a termenului – arătând că lumea politică contemporană stă sub semnul puterii personalizate. Resursele din ce în ce mai substanțiale de care dispun liderii politici, relația directă pe care aceștia o stabilesc cu electoratul, prin intermediul canalelor media – iată două din numeroasele argumente ce sprijină teza avansată. Aceasta este cu atât mai șocantă – și mai fecundă din punct de vedere euristic – cu cât prezintă personalizarea puterii ca pe un element sistemic – produs în mod „natural“ de funcționarea regimurilor democratice. Astfel, cercetătorul este confruntat cu o indistincție conceptuală dificil de surmontat între acestea din urmă și sistemele totalitare sau autoritare (caracterizate tocmai de o re-încorporare a puterii).
în continuare, profesorul Daniel Barbu (Critica comunismului românesc. O lectură teologico-politică) pornește de la următoarea întrebare: de ce (în comparație cu faimoasele teologii după Auschwitz) regimurile comuniste au fost atât de rar abordate din perspectiva teologiei politice? Pornind de la ipoteza că ideologia oficială a socialismului ar putea reprezenta o formă perversă a teologiei politice, demersul analizează asumpțiile teologico-politice ce par să marcheze criticile comunismului românesc, după dispariția acestuia. într-un registru mai apropiat de sociologia politică, articolul Letiției Pop (Parents and Children. Communist Mindsets Reflected in the Primary Political Socialization of Young People in Romania Today) argumentează că lipsa de interes a tinerei generații în raport cu domeniul politicului ar putea fi un rezultat al socializării politice operate de familie. Astfel, în pofida procesului de re-socializare care a avut loc în perioada postcomunistă, atitudinea politică a tinerilor ar fi influențată de transmitera valorilor și modelelor comportamentale de la o generație educată și socializată conform tiparelor prescrise de ideologia oficială a regimului comunist. Confirmarea ipotezelor de cercetare ar putea consolida, în mod inductiv, afirmarea importanței socializării politice care are loc în cadrul familiei. în fine, contribuția lui Michele Prospero (Il pensiero giuridico di Kelsen. Normativismo e diritto privato) analizează – confruntâdu-l cu asumpțiile teoretice care au stat la baza statului de drept – un aspect neglijat al doctrinei kelseniene a dreptului: este vorba de importanța pe care Kelsen o acordă normativismului în teoria dreptului privat.